Pe 8 ianuarie s-au reluat activitățile obișnuite cu copiii de la Centrul de Zi Mariști: aproximativ 2 ore dedicate temelor și consolidării școlare, iar restul timpului împărțit între activități de creație și jocuri.
Cu fiecare familie s-a reînnoit contractul de servicii și colaborare pentru anul 2024. Semnarea noului contract a oferit ocazia de a sublinia importanța colaborării, de a fi prezenți la întâlnirile de formare și de a avea un dialog frecvent cu personalul centrului.
S-au schimbat și unii beneficiari. După ce i-am informat pe părinți în mai multe rânduri cu privire la cele două criterii de acces la Centrul nostru (situația școlară precară și situația familială de sărăcie), am considerat că 4 copii puteau fi îngrijiți în mod suficient la domiciliu, așa că am decis să îi primim și pe alții care se aflau pe lista de așteptare de ceva timp. Deocamdată, au venit 2 frățiori de 7 și 9 ani, care încet-încet se integrează în grup. Mai târziu, vom încerca să răspundem și altor cereri.